Elogiul Nebuniei în Doi - Costel Zăgan: Prostia iese din gură și ajunge-n parlament.Coste...

Elogiul Nebuniei în Doi - Costel Zăgan:  Prostia iese din gură și ajunge-n parlament.Coste...:  Prostia iese din gură și ajunge-n parlament. Costel Zăgan

DUBITO

Uti, non abuti!         

  Nimeni nu se îndoiește că trăim într-o lume în care corupția și minciuna tind să devină literă de lege. Însă a vedea în toată lumea doar posibili infractori înseamnă de fapt a înlocui un rău cu altul.

   Și nimeni nu-i mai presus de lege, nici măcar cei care sunt puși ori au ales ei înșiși postul cu pricina: VERIFICAREA LEGALITĂȚII UNOR ACTE.

Verificarea, iar nu abuzul: abuzul în funcție, respectiv, abuzul de funcție!

   Între hipercorectitudine și lipsa de respect nu știu ce-ar fi preferabil!?.

Oricum, în ambele variante, își câștigă pâinea zilnică fiind în slujba comunității, respectiv, a membrilor CAR- ÎNVĂȚĂMÂNT BOTOȘANI.

   Nimeni nu zâmbește 24 de ore pe zi: dar se poate încerca!

Un surâs nu costă nimic.

   Zâmbiți, oameni buni, e gratuit!

                                                           Costel Zăgan

PROGRAM SĂPTĂMÂNAL

Luni marți miercuri

joi vineri sâmbătă

duminică să fac

tot ce vreau eu

Costel Zăgan, PENSIONARE

 

AVERTISMENT

 

Liana Nicolae

doors9h1i39133g0l828  · 

Carmen Anton

Snpso6fhlci1ialgh0m0cch9  · 

Ce rost mai are să știe absolvenții teorema lui Pitagora, volumul sferei, scrisul și cititul, Creangă și Eminescu, franceză ori spaniolă, mecanisme simple și vectori, compoziția chimică a materiei, viața plantelor și animalelor, Renașterea și umanismul, marile descoperiri geografice, deosebirea dintre Munții Alpi și Munții Anzi sau dintre limba latină și America Latină ?

Există mulți oameni astăzi, mai ales dintre reprezentanții noilor generații, care nu simt nici un fel de handicap în lipsa lor de cultură, în ignoranța lor, în mintea lor vidată în mod intenționat și care – educați pentru contingent și obișnuiți cu trăirea clipei – vor ca în școală să se dobândească nu cunoștințe, ci numai deprinderi, numai tehnici de viețuire și de supraviețuire, numai modalități de adaptare la mediu.

Adaptarea omului la viața curentă pe care o trăiește nu s-a făcut niciodată prin discipline practice care să le excludă pe cele considerate „teoretice”, ci prin teorie serioasă care să explice bine viața cotidiană.

De aceea, a spune că matematica este inutilă, fiindcă elevii nu vor folosi, niciodată, în viață, integralele sau limitele este un nonsens.

Matematica este prezentă în toate fibrele omului contemporan, în toate evenimentele vieții cotidiene, dar ea trebuie studiată în școală ca să poată fi folosită.

Veți spune că toate astea le face acum computerul.

Fals !

Le face omul, cu ajutorul computerului, iar dacă omul face acest lucru în mod mecanic, fără să înțeleagă și să poată explica ce face, atunci, omul contemporan a ajuns, deja, un mecanism, încetând să mai fie om.

La literatură, un elev nu mai poate citi toate romanele importante ale omenirii sau ale românilor și nici nu mai acceptă să preia mecanic opiniile criticilor și istoricilor literari și să le învețe pe de rost.

Dar asta nu-i dă cuvânt să spună că literatura secolului al XIX-lea – de exemplu – este desuetă și să pretindă în programele școlare texte sportive, reportaje despre catastrofe naturale, regulamente și instrucțiuni etc. în locul textelor literare.

Lectura clasică se poate completa cu filmul inspirat din literatură (și se poate îmbina arta literară cu arta cinematografică). În locul textelor plicticoase din criticii consacrați, se pot face dezbateri și se pot ghida elevii spre descoperirea de către ei înșiși a sensurilor unui text literar.

Dar nu se poate înlocui textul literar cu textul banal !

Firește, anii au trecut și școala este obligată să țină pasul cu viața, dar nu aruncând peste bord valorile reale în favoarea unora iluzorii. Iar programele europene, naționale sau locale de educație sunt foarte importante, dar nu de ele ducem lipsă, în primul rând, ci de aplicarea legilor existente, de scoaterea educației din statutul de cenușăreasă, de tratarea cu seriozitate a școlii.

Altminteri, vom distruge, fără bombe și fără pandemii, dar, pas cu pas, acest popor.

Ioan-Aurel Pop,

Președintele Academiei Române

ÎNTRE ORGOLIU ȘI BUNĂTATE

 De aceea probabil nu se înțeleg creatorii între ei: au numai orgoliul, nu și bunătatea infinită a lui Dumnezeu.

Costel Zăgan, Inventeme

PROPRIETARUL DE OAMENI

"Băiete, m-a apostrofat bunicul când eram ceva mai mic, ai grijă să nu întorci niciodată spatele (in)amicului! Laşii lovesc întotdeauna pe la spate."

Aşa că m-am gândit mult până să mă apuc să scriu acest articol. Mai precis, să relatez această întâmplare cu tâlc-mai mult sau mai puţin ascuns. Mai mult ori mai puţin politic. Mai mult sau mai puţin local.

În gazeta din 15 mai 1997, în articolul "Se impune o măsură contraceptivă la (re)naşterea unei idei : NOI AVEM PÂINEA ŞI CUŢITUL, VOI RESTU(RILE) !", scriam:

"Vrând-nevrând, atingem interesele sau dezinteresele (există şi din acestea !) unor persoane..." Să vedeţi ce putere de previziune am avut!

Liniile directoare ale textului în chestiune s-au întâlnit cu cele asemenea ale unui alt text din gazeta din data de 4 iunie: "ŢĂRANII SE PLÂNG. EFECTUL? MIRAREA UNORA ŞI NEMULŢUMIREA ALTORA".

Lucru ce era de aşteptat. Nu însă şi de dorit. Fiind vorba de acelaşi individ. Nu din speţa ciocoilor vechi sau noi.(?)Nu? Nu şi nu. Ci de un fel de ,hai să-i zicem, patron zonal. Care mi-a şi zis.Răspicat : DIO, SĂ NU TE MAI LEGI DE OAMENII MEI! (Aţi auzit bine : OAMENII LUI!) Scrie mai bine despre copaci sau despre flori, că tot e vară!

Prin urmare, proprietarul de oameni şi cei posedaţi (nu de diavol, Doamne fereşte!) sunt persoane intangibile!

Eu, nebănuind nimic din respectiva intangibilitate, bag-seamă, că n-am prea fost atent! Grav, foarte grav, Dio!

De, nu mi-am găsit lanul de porumb , din cauza porumbului lipsă la apel! Scurt şi evident.

Revenind la ,respectiv, vară, anotimpul incriminat, mi-am amintit că sunt fiu de ţăran. Şi mă doare când pământul suferă sub tălpile nesimţitoare ale unuia sau altuia. Fie respectivul cu talpa mai mare sau mai mică. După calibrul moştenit din familie sau câştigat de la societate.

Că, vorba ceea, nu se naşte nimeni peste noapte patron, nu? Eu ştiam că românul s-a născut poet. Dar, vezi bine, nu ştiam chiar totul!

Aşa că închei, zicând că la toamnă se vor număra nu numai bobocii, dar şi kilogramele de porumb care vor intra în hambarele ţăranilor.

Şi, iertaţi-mi vorba cea proastă:

Iar o să (mă) doară (şi pe mine !) kilogramele în minus din hambarele ce-ar fi trebuit să fie pline! Dar am uitat să întreb:

ÎMI DAŢI VOIE SĂ MĂ DOARĂ, DOMNULE PATRON?

Costel Zăgan

UN MĂRȚIȘOR PENTRU FOSTA GARĂ ZLĂTUNOAIA

        Devastată de indiferența CFR, nu găsesc cuvinte să pot descrie halul în care arată, din toate punctele de vedere, fosta Gară Zlătunoaia.

         Aflată pe ruta dintre raiul și iadul contemporan este sub tirul atent al tuturor autorităților: trageți, fraților, până nu mai rămâne nimic: niciun geam spart, nicio ușă smulsă de vânt, ploaie și mizerie, multă mizerie umană și nu numai. Că nici animalele nu mai au respectul de altădată!

S-au ”civilizat ” și animalele!

         La ora 15 și 40 de minute sunt deja în tren: fugim amândoi, cu aceeați viteză și având aceeași direcție: o lume mai bună!

Ori, măcar o haltă care să arate mai ca lumea, în sensul clasic al acestui cuvânt, atât de

bulversat în prezent.

Eu, în schimb, nu am ce face, va trebui să mă întorc acasă, și, volens-nolens, voi ”trece” iar prin fosta Gară Zlătunoaia! Și spun ”GARĂ” APROAPE CU TANDREȚE. Că, după cum se vede, nu are pe nimeni mai apropiat.

      Așa că, Dragă Amică, Ne-norocită Gară Zlătunoaia, arăți mai rău decât ultimul pensionar al Europei!

Eu însă sunt alături de tine și de soarta ta!

Să-ți fie rușine Domnule CFR! Să-ți crape obrazul de rușine și olane!

      Sictir, Domnilor în  cauză și (d)efect!

      Mărțișorul îl iau cu mine că nici măcar nu am unde să-l agăț și nici nu văd bine: că-i beznă.

Beznă mare, Domnilor(?)!

Abjectă beznă.

Costel Zăgan