PRĂPĂSTII CORDIALE

Fiecare zi adaugă câte-o prăpastie între noi : de nevoi ori de bucurii . Nu contează forma, ci numai sensul : disperarea noastră cea de toate zilele.

Citeşti şi nu-ţi vine să crezi !

Oameni talentaţi sau proşti cu grămada se înghesuie să-ţi intre în suflet : cu delicateţe sau prin efracţie . Nu mai contează scopul, ci doar modalitatea de abordare.

Aşa că-i citeşti portretul lingvistic şi încerci să înţelegi : de unde vine ? cine/ce este ? şi unde vrea să ajungă ?

Iar timpul pe care tu li-l dedici speri să devină arcul unui nou orizont interior. Însă, şi această speranţă se pare că-i deşartă !

Oare de ce nu pricepem niciodată că scaunul de la nivelul căruia vedem lumea, la un moment dat,poate fi scaunul

singurătăţii absolute !?

Costel Zăgan