PRĂPĂSTII CORDIALE

Fiecare zi adaugă câte-o prăpastie între noi : de nevoi ori de bucurii . Nu contează forma, ci numai sensul : disperarea noastră cea de toate zilele.

Citeşti şi nu-ţi vine să crezi !

Oameni talentaţi sau proşti cu grămada se înghesuie să-ţi intre în suflet : cu delicateţe sau prin efracţie . Nu mai contează scopul, ci doar modalitatea de abordare.

Aşa că-i citeşti portretul lingvistic şi încerci să înţelegi : de unde vine ? cine/ce este ? şi unde vrea să ajungă ?

Iar timpul pe care tu li-l dedici speri să devină arcul unui nou orizont interior. Însă, şi această speranţă se pare că-i deşartă !

Oare de ce nu pricepem niciodată că scaunul de la nivelul căruia vedem lumea, la un moment dat,poate fi scaunul

singurătăţii absolute !?

Costel Zăgan

 OARE AM UITAT CĂ PRIMUL ÎNVĂŢĂTOR ESTE MAMA ?

        Ne grăbim : e foarte bine.

VIITORUL NU AŞTEAPTĂ.

Viitorul este foarte bine implantat în Geneză . 

Geneza biblică şi cea personală.

   Toţi ne iubim copiii. Altfel n-am exista. 

ŞI-ATUNCI DE CE SĂ DĂM ÎN CAP CELOR CARE-I EDUCĂ ?!

NU MAI AVEM NEVOIE DE VIITOR ?

Să vină Apocalipsa !

- Mamă, Apocalipsa-i bună de mâncare ?

- Întreabă-l pe tata !

Costel Zăgan, DELIMITĂRI CORDIALE