"Băiete, m-a apostrofat bunicul când eram ceva mai mic, ai grijă să nu întorci niciodată spatele (in)amicului! Laşii lovesc întotdeauna pe la spate."
Aşa că m-am gândit mult până să mă apuc să scriu acest articol. Mai precis, să relatez această întâmplare cu tâlc-mai mult sau mai puţin ascuns. Mai mult ori mai puţin politic. Mai mult sau mai puţin local.
În gazeta din 15 mai 1997, în articolul "Se impune o măsură contraceptivă la (re)naşterea unei idei : NOI AVEM PÂINEA ŞI CUŢITUL, VOI RESTU(RILE) !", scriam:
"Vrând-nevrând, atingem interesele sau dezinteresele (există şi din acestea !) unor persoane..." Să vedeţi ce putere de previziune am avut!
Liniile directoare ale textului în chestiune s-au întâlnit cu cele asemenea ale unui alt text din gazeta din data de 4 iunie: "ŢĂRANII SE PLÂNG. EFECTUL? MIRAREA UNORA ŞI NEMULŢUMIREA ALTORA".
Lucru ce era de aşteptat. Nu însă şi de dorit. Fiind vorba de acelaşi individ. Nu din speţa ciocoilor vechi sau noi.(?)Nu? Nu şi nu. Ci de un fel de ,hai să-i zicem, patron zonal. Care mi-a şi zis.Răspicat : DIO, SĂ NU TE MAI LEGI DE OAMENII MEI! (Aţi auzit bine : OAMENII LUI!) Scrie mai bine despre copaci sau despre flori, că tot e vară!
Prin urmare, proprietarul de oameni şi cei posedaţi (nu de diavol, Doamne fereşte!) sunt persoane intangibile!
Eu, nebănuind nimic din respectiva intangibilitate, bag-seamă, că n-am prea fost atent! Grav, foarte grav, Dio!
De, nu mi-am găsit lanul de porumb , din cauza porumbului lipsă la apel! Scurt şi evident.
Revenind la ,respectiv, vară, anotimpul incriminat, mi-am amintit că sunt fiu de ţăran. Şi mă doare când pământul suferă sub tălpile nesimţitoare ale unuia sau altuia. Fie respectivul cu talpa mai mare sau mai mică. După calibrul moştenit din familie sau câştigat de la societate.
Că, vorba ceea, nu se naşte nimeni peste noapte patron, nu? Eu ştiam că românul s-a născut poet. Dar, vezi bine, nu ştiam chiar totul!
Aşa că închei, zicând că la toamnă se vor număra nu numai bobocii, dar şi kilogramele de porumb care vor intra în hambarele ţăranilor.
Şi, iertaţi-mi vorba cea proastă:
Iar o să (mă) doară (şi pe mine !) kilogramele în minus din hambarele ce-ar fi trebuit să fie pline! Dar am uitat să întreb:
ÎMI DAŢI VOIE SĂ MĂ DOARĂ, DOMNULE PATRON?
