MIHAI EMINESCU DESPRE VREMURILE NOASTRE

* Opoziția susține acuma că guvernul n-ar fi trebuit să dea Basarabia; ergo lucrează împotriva unui 

interes al țării. Oricine lucrează în contra unui interes al țării este un trădător; ergo opoziția este 

trădătoare.

   

Orice trădător trebuie pedepsit; ergo opoziția trebuie pedepsită. Și cu toate acestea guvernul este atât 

de bun încât nici nu-i vine a crede că un român ar putea fi trădător.

  Ce oameni buni! Ce inimi de creștini !

(12 august 1878)

AUTOGRAF PENTRU TOTDEAUNA

Lui Ion Lazăr da Coza in memoriam

Dacă și lui Dumnezeu îi plac poeții

de-i cheamă urgent tocmai sus în cer

crăpa-mi-ar Doamne de dor pereții

cerului să-i pun măcar odată zăvor

De-i cheamă urgent tot  mai sus în cer

Doamne poate vine marea indexare

pentru totdeauna speranțele când ne pier

poate cuvântul nescris mai rău ne doare

Doamne poate vine marea indexare

crăpa-mi-ar a doua oară de dor pereții

setea cea veșnică a muntelui de sare

dacă și lui Dumnezeu îi plac poeții

Dacă-i cheamă urgent și mai sus în cer

Doamne însă ce îngeri fără pic de fler

Costel Zăgan, CEZEISME II

CU PENSIA LA PAS, PRIN SATUL NATAL (3)

CU PENSIA LA PAS, PRIN SATUL NATAL

    Dragă cititorule, mi-am zis, ia să mai trag o raită prin satul meu natal: să văd mă întâlnesc cumva cu Domnul Dracu
Sau cu Bunul Dumnezeu. Și pentru că nu era nici timp de pierdut, nici bagaje, ca să zic-așa, nu prea aveam la dispo-
ziție, am și pornit-o: să văd care-o mai fi ora exactă pe la țară?
Zis și făcut!
Mi-am luat frumușel bastonul de pensionar și am purces
la colindat străzi, oameni și întâmplări mai de Doamne-aju-
tă, numai bune de pus pe tapet. Care tapet?
Să zicem tapetul unei zile de weekend.
Stop!
Dar duminica, duminica de altădată pe unde o fi hălăduind,
prin ce cotlon al memoriei mele afective?
Și pentru că m-am despărțit nu prea de mult timp de școală,
am s-o iau pe strada principală, cea numită atât de nimerit
Strada Școlii.
Și cum la numărul 6 locuiesc eu, am să pornesc, scuzați, spre origine!
Spre 0 (zero), cu alte cuvinte.
Firește că mă bucur că edilii sau, mă rog, cei care au dat nume străzilor, au considerat că

ȘCOALA REPREZINTĂ CENTRUL SATULUI!

Ca profesor de Limba Română, îi felicit din toată inima
pe care-o am la dispoziție:
Bravos, Monșer!
Imo pectore!
Ține-i. Doamne, că alții mai buni, tot n-avem!
Vai ce-a putut să zică, spurcata asta de gură: Ptiu!
Doamne- ferește și-apără ca de grindină și pucioasă!
(În încheiere, autorul articolui își face o cruce mare și de gheață!)

Costel Zăgan, CONTRA-PUNCT (3)

O INDICAȚIE PERSONALĂ

Chiar aşa:unii nu se (re)găsesc deloc în „scrierile” mele? Păi,e bine.Este,ca să zic aşa,foarte bine.Totuşi,le recomand,prieteneşte, să (mă) mai caute!Eventual,chiar în altă parte.
Alţii nu găsesc nimic:nici tu sens,nici tu mesaj,nici tu uni-formă!Pretutindeni:şi în text,şi pe-alături,dau,în schimb,doar de …el!
Mă rog,de mine…El oi fi eu?!Iar bovarism?Iar narcisism? Iar egoism?
Domnilor,eul s-o fi reducând la el?Sau la…ea? Sau la …tine?Mă,poate-s prea multe pronume personale!
CE SPLENDIDĂ DEMOCRAŢIE MORFOLOGICĂ!
EU înseamnă şi TU,şi EL şi EA!
Doamnelor,domnişoarelor şi domnilor,
eu aş rămâne totuşi EU:un anonim pronume impersonal.DUMNEAVOASTRĂ?
N.B.Şi să vă mai spun ceva:SINGURA INSTITUŢIE PE CARE O SUSPECTEZ ESTE EUL MEU LIRIC.Vinovat de toate cele!

Costel Zăgan

IMPERSONALITATEA

   Este omul momentului : şters, incult şi arogant. Crede, de fapt este mai mult decât convins că locul din faţă îi este de-a pururi rezervat : cu tot cu dependinţe, deplasări şi seceretară.

   Părerea lui este literă de lege : nu admite decât replica aprobării gălăgioase. Interjecţiile pe care binevoieşte să le producă sunt pur şi simplu geniale ! Limbajul său este o prăpastie monumentală de prostie.

  În faţa sa nu ai ce face, taci : de uimire şi deznădejde !

Doamne, numai condiţia umană te putea conduce într-o asemenea fundătură : pute de la o poştă a prostie perfectă şi impersonală . Un gheţar ambulant cu biografia la purtător : de gheaţă !

- BRRRR!

Costel Zăgan

     

DELIMITĂRI CORDIALE

PRĂPĂSTII CORDIALE

Fiecare zi adaugă câte-o prăpastie între noi : de nevoi ori de bucurii . Nu contează forma, ci numai sensul : disperarea noastră cea de toate zilele.

Citeşti şi nu-ţi vine să crezi !

Oameni talentaţi sau proşti cu grămada se înghesuie să-ţi intre în suflet : cu delicateţe sau prin efracţie . Nu mai contează scopul, ci doar modalitatea de abordare.

Aşa că-i citeşti portretul lingvistic şi încerci să înţelegi : de unde vine ? cine/ce este ? şi unde vrea să ajungă ?

Iar timpul pe care tu li-l dedici speri să devină arcul unui nou orizont interior. Însă, şi această speranţă se pare că-i deşartă !

Oare de ce nu pricepem niciodată că scaunul de la nivelul căruia vedem lumea, la un moment dat,poate fi scaunul

singurătăţii absolute !?

Costel Zăgan

EREZIA IMPOSTURII

Tragedia noastră cotidiană am ajuns niște împiedicați
moral vorbind De trăit probabil vor trăi așa urmașii ur
mașilor noștri Noi grăbiți din fire suntem doar niște îm
piedicați în propriile noastre idealuri Elanul nostru soci
al cultural sentimental ne împiedică să-l traducem în fapte
în practică socială cotidiană Gândim bine dar simțim prost
realitatea sau visul Între cuvinte gânduri și fapte s-au inter
pus niște ecrane psihologice Suntem o generație de deziluzi
onați de gradul trei Una vorbim alta gândim și cu totul altce
va înfăptuim Suntem sfâșiați nu doar social ci și psihic sufle
tește Se bucură de aceasta nu doar neprietenii ci și prințul de
culoare al acestei lumi Credința ne-a rămas undeva în urmă
Și nu mai avem timp s-o așteptăm E grav Aveam suflet pentru
că aveam timp Și nu invers vai din păcate Ne-am îngrijorat din
cauza timpului Și-am uitat totul Ne-am bucurat de Declinul Apu
sului Și n-am simțit propria noastră prăbușire socială și interioară
Nu mai există niciun fel de coeziune
Nu mai credem nici în propriile noastre forțe sau slăbiciuni
Nu ne mai iubim aproapele și nici pe noi înșine
Iubirea a dispărut dar nu ura indiferența i-a luat locul
Asistăm la moartea aproapelui nostru îmbălsămați în gerul indife
renței absolute Nu ne mai impresionează nimic Nici măcar cinismul
celorlalți sau al nostru Trăim ca niște cadavre ambulante Comunicăm
cu ceilalți doar prin simțuri și cinism Trăim în concubinaj cu
propriile noastre neveste Fericirea o abordăm ca pe un lucru furat
Ne e frică pur și simplu să fim fericiți sau triști
Am tras o fugă până-n Occident și nu ne-a plăcut
Nici Orientul nu-i mai breaz
Suntem răstigniți între cele patru puncte cardinale ale nehotărârii noastre
Ne uităm la proprii noștri copii ca la niște străini
Privim soarele și ne întunecăm
Nu suntem bineveniți nici în paradis nici în infern
Purgatoriul nostru e fără capăt și din fericire fără coadă Deziluzia e folosită
ca armă de nimicire în masă Suntem încurajați să ne deziluzionăm unii pe alții
Și ne descurcăm de minune Ne privim în oglindă și nu vedem pe nimeni Între noi
și imaginea noastră s-a căscat o prăpastie Un gol istoric Cineva vrea să ne fure
destinul Propriul nostru mormânt va fi ocupat de-un intrus
Doamne iartă-l și ajută-l!

Costel Zăgan

DRUMUL OASELOR: ALBEȘTI -TRUȘEȘTI VIA MĂȘCĂTENI

Domnilor, nu sunt primul care constat: în privința drumurilor, în România noastră contemporană, nu prea semănăm cu strămoșii noștri - romanii!

Pentru că ei, romanii, așa au cucerit Dacia, făcând cele mai trainice drumuri.

Ei bine, după 2000 de ani, drumurile în România sunt praf și pulbere!

Mai precis: găuri, hopuri și alte prăpăstii! La fel de primejdioase, și pentru pietoni, și pentru mașini, respectiv, șoferi.

Dacă mai ai și serviciu, pe microbuzul Tudor Vladimirescu - Albești - Botoșani, ori ești cumva cadru didactic la Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu, comuna Albești și faci zilnic naveta, cu mașina personală, de la Botoșani, ți-a pus Dumnezeu mâna-n cap, lăsându-ți gura slobodă: să te răcorești. Măcar, verbal! Să le umpli frigiderele la cei din conducerea comunei, Că tot vin sărbătorile de iarnă.

Poftă bună, domnilor!

Costel Zăgan

ZLĂTUNOAIA: O GARĂ FĂRĂ CĂPĂTÂI

Parodia, de toate nuanțele, de la poetic până la abject, strivește omenia, pardon, România!

Ce pardon, că nu doare pe nimeni nimic, de la primar (de Albești), până la prefect (de Botoșani)!

Suntem prea mârunți, noi , simplii cetățeni, ca să ne arogăm vreo importață, în afara votului, o dată la patru, respectiv, cinci ani!

Restul e o apă și-un pământ, cu damf de toaletă....infectă!

Ca și preocuparea celor care, cică, ne conduc!

Domnilor, nu simțiți duhoarea ce emană din fosta Gară Zlătunoaia?

Ori nu vă mai funcționează nici măcar bunul-simț?!

Păcat, mare păcat.

Niciun săpun nu poate spăla mizeria asta politică: zău!

Costel Zăgan

1